Întroducere
În cei doi ani ºi jumãtate trecuþi de la prima versiune a acestui articol aparutã în Cactus Romania în februarie 2005, am avut ocazia sã consult multe surse noi întrucât acest subiect a ajuns sã mã pasioneze. O revizie a acelui text se impune – documentarea facutã între timp precum ºi unele observaþii din naturã mi-au format în timp o viziune diferitã asupra fenomenului. Am grupat plantele menþionate dupã apartenenþa lor taxonomicã în cazul grupurilor bine reprezentate ºi nu dupã habitul lor sau dupã alte criterii indicând de regulã ºi zona geograficã de origine a acestora (
1). Am adãugat multe nume noi despre care am gãsit referinþe în publicaþii botanice, dar am eliminat ºi câteva plante – în general pe cele cu un caracter suculent marginal – dar ºi altele care nu prezintã în mod obiºnuit interes pentru iubitorul de cactus ºi suculentã. Acest articol se doreºte în fond a fi o scurtã prezentare ºi nu o monografie. Am menþionat împreunã plante care au în fapt un statut diferit (dar acest lucru depinde ºi de viziunea fiecarui autor în parte) – plante naturalizate, plante din flora adiþionalã sau plante ocazionale; graniþa este fragilã ºi oricum nu mi-am propus un studiu în adevaratul sens al cuvântului.
Nu a fost tocmai uºor, dar nu este uºor nici pentru botaniºtii neozeelandezi, mai puþin interesaþi în fond de flora aditionalã sau naturalizatã, sã reconstituie istoria prezenþei plantelor suculente în Noua Zeelanda. Organizaþiile ecologice (uneori uºor alarmiste ºi puse oricum pe eradicarea sau limitarea florei adiþionale, fãrã prea multe discuþii) sunt ºi mai puþin interesate în identificarea corectã sau în clarificarea unor probleme taxonomice ºi mai mult în promovare scopului lor. Datoritã caracterului succulent, care limiteazã valoarea ºtiinþificã a exemplarelor de ierbar, câteva din plantele menþionate în timp au creat probleme taxonomice sau au creat confuzii care uneori s-au perpetuat multe decenii. O altã problemã ar fi prezenþa în naturã doar a anumitor clone de multe ori cu caractere atipice, (cazul
Kalanchoe grandiflora) sau care nu reprezintã nici pe departe întreaga diversitate de forme ºi tipuri ale speciei originale (cazul
Cotyledon orbiculata ssp. orbiculata), ca sã nu mai vorbim de plante de origine obscurã, posibil hibridizate. Este de remarcat totuºi faptul ca în ciuda avalanºei de hibrizi horticoli moderni aflaþi la îndemâna oricui în florãri, foarte puþini dintre aceºtea se regãsesc în naturã. De asemea datoritã faptului cã, în anumite cazuri, plantele au ajuns sã ocupe habitaturi diferite de cele din zonele de origine, de multe ori au ajuns sã prezinte particularitãþi vegetative care sã le deosebeascã întrucâtva de populaþiile din zonele de origine (ºi aici poate fi citatã
Cotyledon orbiculata ssp. orbiculata, dar si
Delosperma sp. sau
Lampranthus sp. a cãror identificare exactã întârzie). Nu în ultimul rând, este dificil în absenþa unor adnotãri complete ºi identificãri corecte în momentul colectãrii (uneori cu 100 de ani în urma sau chiar mai mult) sã se tragã acum concluziile corecte; am eliminat de regulã plante menþionate în colecþii singulare, ocazionale, deoarece acestea pot fi plante care doar întâmplãtor ºi temporar s-au gãsit în flora adiþionalã neozeelandezã.
Cadrul natural ºi clima
Deoarece plantele suculente naturalizate în Noua Zeelanda populeazã cu precadere zonele de coastã, avansând în cele mai multe cazuri destul de puþin spre interior, ne vom ocupa cu precãdere de aceste habitaturi. Este de altfel interesant de observat faptul cã în general speciile provenite din Africa de Sud cresc din abundentã ºi în zona tãrmurilor (deºi nu sunt de regulã restricþionate la acestea), având un climat care poate fi caracterizat în general ca fiind de tip mediteranean în habitatul natural, pe când plantele provenite din Mexic ºi Eurasia sunt în cele mai multe cazuri plante montane.
|
Regiunea de coastã Piha
|
Zonele de coastã ale Noii Zeelande corespund în mare cerinþelor esenþiale ale acestor plante – absenþa îngheþurilor la sol (chiar ºi în sudul extrem, rece ºi neospitalier, în zona de coastã temperaturi de -2°, -3°C sunt cazuri deosebit de rare), absenþa temperaturilor foarte ridicate (se înregistreazã destul de rar temperaturi peste 30°C), o puterniãa expunere marinã cu tot ceea ce presupune acest lucru – de la ventilaþie naturalã excelentã (brizã puternicã ºi constantã) la nivel ridicat de UV ºi la prezenþa sãrii marine în aer (asta doar în proximitatea þãrmurilor) – toate acestea contribuie la succesul unor plante suculente. Soarele este de asemenea deosebit de intens, lucrul ce se simte chiar ºi în zile mai puþin însorite. Trebuie spus cã din punct de vedere termic existã totuºi diferenþe mari între nord ºi sud (o distanþã de 1600 de km în linie dreaptã ºi de aproape 1700 km dacã includem ºi Insula Stewart); dacã în nordul extrem clima cunoaºte puternice influenþe subtropicale, cu temperaturi medii anuale ce depãºesc 16°C, în sudul extrem climatul cunoaºte influenþe subpolare iar media anualã abia depãºeºte 9°C – aceastã diferenþã de 7°C fiind imensã!
|
Noua Zeelanda, harta regionalã
|
Un alt aspect important este nivelul de precipitaþii. În general acesta este cuprins între 750 – 1250 mm /an în cele mai multe regiuni ale insulei, diferenþele putând fi foarte marcante la doar caþiva km distanþã în principal datoritã curenþilor de aer dominanþi ºi reliefului care formeazã o sumedenie de zone de ecranare. Pe alocuri (ºi în unii ani) se pot atinge ºi 2300 mm /an. Poate pãrea mult pentru plante cu adaptãri xerofite ºi chiar este mult – dar în interior, acolo unde vegetaþia deasã tipicã neozeelandezã (numitã „bush”), o combinaþie de conifere, arbuºti scunzi ºi ferigi, o pãdure mai degrabã umedã ºi puþin luminoasã – un paradis al plantelor epifite, precum ºi solul mai adânc ºi mai bogat, favorizeazã o retenþie mult superioarã a apei; pentru zonele de coastã, în general lipsite de vegetaþie, cu sol superficial ºi pietros, având o retenþie redusã ºi pe care apa se scurge imediat, cu brize puternice cvasi-permanente care usucã rapid solul – în aceste condiþii nu este tocmai mult. Mai mult, în zonele de coastã existã ºi un destul de bine marcat deficit de precipitaþii pe timpul verii, favorizând plantele cu adaptãri xerofite, în mod special pe coastele estice ale celor douã insule majore. Pe de altã parte datoritã unui „tipar”de fronturi atmosferice din care rareori se iese (în general fronturi umede avansând din vest, nord-vest sau sud-vest) existã diferenþe marcante între precipitaþiile care cad pe coasta de vest (mult mai umedã) ºi cel de est (mai uscatã); mai mult – acest tipar meteorologic care se repetã, cu variaþiile de rigoare, la infinit nu influenþeazã numai nivelul precipitaþiilor, dar ºi numãrul de zile însorite /ploioase din an, acesta fiind un alt element important.
Generalizând foarte mult se poate spune cã temperaturile scad de la nord spre sud iar nivelul precipitaþiilor scade de la vest spre est – aceste douã aspecte marcând esenþial distribuþia plantelor suculente – în general pe coasta esticã ºi mai puþin pe cea vesticã (excepþie fãcând zonele Auckland ºi Northland). Nu este foarte greu sã trasezi prin urmare o hartã foarte genericã a prezenþei plantelor suculente în Noua Zeelanda. Plantele suculente cresc în Insula de Nord cu precãdere în nordul extrem ºi pe coasta esticã, pe cea vesticã existând la sud de Auckland (cu excepþia Wanganui – Manawhatu - Horowhenua – Wellington) foarte multe discontinuitãþi semnificative; în Insula de Sud coasta esticã este bine „populatã” cu plante suculente din Nelson ºi pânã în Otago, câteva specii ajungând chiar ºi în Southland ºi pe Insula Stewart, dar pe coasta vesticã prezenþa acestora este destul de sporadicã iar la sud de Greymouth (undeva în treimea nordicã a West Coast) plantele suculente sunt practic inexistente; nu este prezent nici mãcar
Carpobrotus edulis, renumit pentru toleranþã la temperaturi scãzute ºi umiditate ridicatã, nici macar endemica
Disphyma australe ssp. australe care este prezentã pânã ºi în Insula Stewart. De remarcat ºi faptul ca în Insula de Sud, deºi populaþiile de plante suculente din naturã urmãresc în mare linia þãrmului, în Otago ºi Central Otago acestea avanseazã în interior pânã aproape de Queenstown în primul rând datoritã unui nivel ceva mai redus al precipitaþiilor, asociat cu un numar mare de zile însorite pe an, chiar dacã în aceste zone îngheþurile sunt frecvente.
Un alt aspect important este faptul cã zonele de coastã sunt extrem de variate, de la plaje nisipoase dublate de dune de nisip, la promontorii, faleze ºi platforme stâncoase, numeroase lagune, estuare ºi fiorduri, la hinterlandul care poate lua un aspect foarte alpin la numai câþiva zeci de metri de þãrm ºi la altitudini încã reduse – o mare diversitate de habitaturi care oferã numeroase niºe în care vegetaþia adiþionalã (nu neapãrat suculentã) sã poatã forma populaþii stabile. De asemenea de remarcat faptul cã flora nativã a insulei cu adaptare xerofitã este destul de slab reprezentatã ºi nu prezintã o concurenþã serioasã pentru potenþialii intruºi, excepþie fãcând poate dunele de nisip.
|
Regiunea de coastã Whangamata
|
În interior trebuie þinut seamã de faptul cã de regulã vegetaþia bine aºezatã ºi densã ºi habitaturile în general mai umede (nu neapãrat datoritã nivelului mai ridicat al precipitaþiilor), de faptul cã la sud de Auckland îngheþul la sol este destul de frecvent (ºi asta în condiþiile unor ierni umede) - sunt factori descurajanþi pentru flora suculentã; pot apare unele plante montane, în general specii de
Sedum, ocazional
Crassula multicava, Crassula tetragona si
Portulaca oleracea, mult mai rar alte plante.
Imprimã Pagina urmãtoare (2/4)