28 februarie 2013 - se împlinesc 100 de ani de la nașterea sculptorului Vida Gheza. Pentru unii a însemnat începutul și baza unei pasiuni de o viață. Ne amintim în primul rând de omul Vida Gheza, prin articolul dlui profesor Petre Dobrotă, scris cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea sa, publicat în „Aztekium-Revista colecționarilor de cactuși”, numărul 2 (33) - 2005
VIDA GHEZA
(1913-1980)
Se împlinesc 25 de ani, adică un sfert de veac de când marele și bunul nostru prieten, ne-a părăsit. Un sfert de veac care a trecut ca o părere. Cel care prefera să I te adresezi cu „nene” dar care a fost și a rămas un mare „domn”. În mintea și memoria tuturor celor care l-au cunoscut, l-au respectat și l-au apreciat ca om și ca artist., iar pentru noi ceu impătimiți în dragostea pentru natură și pentru minunățiile ei și pe nedrept ne luați în seamă de mulți, (este vorba desigur de lumea cactușilor) Vida a fost un cactusist de seamă, un precursor și un deschizător de drumuri.
Ca om, Vida s-a impus prin bunătatea sa sufletească, prin tăria caracterului său, prin simplitatea sa directă și prin capacitatea de a purta, a urmări și a se adapta oricărui dialog, cu orice partener de conversație, fie că era un om simplu, un miner sau un țapinar, fie că era un erudit, un critic de artă sau un om de vază, un demnitar. Un o robust, cu o privire blajină, cu o vorbă molconă, în dulcele grai moroșenesc, acesta era Vida, cel din totdeauna. Ca artist, Vida a vut o carieră lungă și deosebit de prolifică. Deși primele sale debuturi sunt datate de prin anii '34-'35, încă de pe băncile școlii primare, făcea desene și sculptură mică sub îndrumarea învățătorului său. A realizat desene și schițe în creion, în tuș și în acuarelă, de la linogravuri la sculptură monumentală. Eroii săi au fost oameni simpli, muncitori sau răzvrătiți împotriva nedreptăților sociale, haiduci sau personaje de legendă, dar parcă fiecare din aceștia avea câte ceva din chipul și asemănarea artistului.
Creația sa artistică a fost prezentă în peste 60 de expoziții. Personalitatea lui artistică a fost obiectul a peste 40 de lucrări, monografii și albume, lexicoane și dicționare, studii, interviuri, sinteze și reportaje. A scris multe articole în țară și în străinătate, iar despre el au scris peste 200 de publiciști în presă. Melinsz József îl considera unul din marii artiști ai Europei, un alt artist revoluționar. Eugen Schileri îl considera adânc înrădăcinat în pământul din care irumpe și din care își trage tăriile, iar Petru Comarnescu îl situa alături de Brâncuși în sculptura în lemn, pe linia tradiției populare. Cu acordul artistului, Raul Șerban I-a dedicat o lucrare monumentală, intitulată simplu: VIDA. Din păcate și pe nedrept, după dispariția sa fizică, Vida a intrat într-un con de umbră, care s-a accentuat după anii '90.
Oare să fi fost atât de copleșitoare personalitatea și creația lui artistică încât să dăinuie singure în timp fără nici un strop de prinos din partea iubiților săi băimăreni pentru care a făcut atâtea și atâtea ca și cetățean al urbei și ca artist ?.
Vida a fost un mare iubitor de natură. Încă de mic copli, îi plăcea să hălăduiască prin păduri, să caute plante, arbori, pietre, să admire forme și structuri. A fost ucenic grădinar în tinerețe și unealta sa de bază de care nu s-a despărțit o viață întreagă a fost, nu îmtâmplător, „custura sau cuțitul de altoit”. Ca participant activ la războiul civil din Spania, (antifascist convins, fiind) nu putea să nu observe plantațiile naturalizate de Opuntia și așa s-a făcut că la întoarcera sa în țară în buzunarul său de la piept se aflau – după spusele sale - și câteva semințe de cactuși, culese de el însuși.
După ani de pelegrinări, atunci când s-a stabilit definitiv la Baia Mare, în curtea casei sale de sub Gutâi și-a amenajat o plantație de cactuși și și-a construit o seră de circa 100 m². În timp, sera s-a populat cu peste 1000 de specii de cactuși și alte plante suculente. A făcut multe achiziți și de la cultivatori din țară ( a fost în relații apropiate cu doctorul Vișinescu din București ), dar și din străinătate, chiar și din China unde afost de câteva ori și ca parlamentar și ca artist. Beneficiind de microclimatul local specific, dar și de harul de cultivator a lui Vida, plantele sale creșteau într-un an cât la alții în șapte, cum spune povestea. Forme înalte, monumentale și forme joase, globulare, încântau prin aspectul și prin florile lor. În curtea sa era un permanent pelerinaj. Maestrul zâmbea stingher și răspundea cu modestie complimentelor care I se aduceau. Încă pe vremea aceea, deci prin anii '60-'70 avea în colecție mulți Oreocereus, Espostoa, Eulychnia, Pachycereus dar și Echinocactus, Gymnocalycium, Astrophytum, Melocactus și încă multe genuri și specii de dimensiuni de neimaginat. Folosea un pământ renumit prin aciditatea sa corectă, compus turbă acidă dar și pământ vegetal din pădurile de fag, fiind de fapt, cel care a decoperit poate primul, virtuțiile acestei bogății naturale. Altoia nu de dragul altoirii. Folosea ca portaltoi Echinopsis de diametrul mare pentru forme joase sau cu creștere lentă și Cereus pentru altoiri înalte. Tot pe ceea ce punea mâna devenea de nerecunoscut peste un an sau doi. Și cactușii făceau parte din viața lui.
L-am cunoscut în 1966 și până când a plecat dintre noi, deci în aproape un sfert de veac l-am vizitat de nenumărate ori, ca și când pe atunci Baia Mare era mai aproape de Brăila decât acum. În vara lui 1973 mi-a făcut o mare onoare vizitându-mă împreună cu familia. În permanență corespondam sau vorbeam la telefon. Îi prezentam plantele pe care le importam direct, fie în diapozitive color și se minuna la vederea lor ca și cum ar fi fost un începător în ale cactușilor.
De la el am învățat multe și mai ales că: „aceluia căruia nu-i plac florile nu-i om” - după cum singur mărturisea. Nu putea să-și închipuie lăcomia, avariția sau incorectitudinea unora, în relațiile dintre cactușiști. Iar atunci când era pus în fața unor probe incontestabile, chipul I se înăsprea iar vocea îi devenea gravă. A fost un model de conduită și de corectitudine. Desigur că l-au cunoscut mulți. Dintre cei care pot povesti de el mai sunt și doctorul Lungu de la Lugoj, care a avut relații strânse pe plan cactusistic cu Vida, la fel și domnul Miclăuș Gheorghe din Oradea și ca și Carol Steib stabilit de mulți ani în Germania și care îi era foarte apropiat. Și poate că mai sunt și alții pe care semnatarul acestor rânduri nu-i cunoaște prea bine sau deloc.
Nu mi-a fost greu să scriu aceste rânduri, ca un modest și pios omagiu despre Vida Gheza, omul, artistul, cactusistul. Dar ele nu pot descrie întru totul uriașa personalitate a celui de la a cărui dispariție fizică a trecut un sfert de veac, așa, ca o părere
Prof. Petre Dobrotă
Brăila
Publicat în revista „Aztekium-Revista colecționarilor de cactuși” , nr. 2 (33) - 2005
Imprimă
Copyright Asociația Aztekium Asociatia Aztekium. Cactus Satu Mare Toate drepturile rezervate.
