Metodă simplă de curățire a semințelor de cactuși
Curățirea semințelor de cactuși de resturile de pulpă ale fructului
este în multe cazuri o operație migăloasă pentru un colecționar
care dorește să-și înmulțească o plantă din semințele
produse de planta respectivă. Semințele de cactuși se pot scoate din
fructul copt, uscat prin mai multe metode. Una dintre ele, este înmuierea
fructului în apă.
Metoda este simplã, necesitã doar
o farfurioarã, pensetã, scobitoare, hârtie sugativã
sau un servetel.
Fructele se pun în apa din farfurioară unde după câteva
minute se vor umfla și înmuia. Cu o scobitoare se desface fructul și se
scot semințele care se duc la fund. Semințele sterile rămân la
suprafață și odată cu golirea apei din farfurioară se
vor elimina.
După golirea apei semințele
se întind pe hârtia sugativă care absoarbe restul de apă și pe care se fixează resturile de impurități.
În apă se curăță și resturile de pulpă a fructului
de pe semințe. Fructele lipicioase cum are Cumarinia odorata trebuie
ținute în apă mai mult timp, și încă câteva
minute și după desfacerea fructului.
Prin această metodă se pot obține cele mai curate semințe în
cel mai scurt timp și cu cel mai mic efort.
Tar Alexandru
Satu Mare
Imprimă
Copyright Asociația Aztekium Asociatia Aztekium. Cactus Satu Mare Toate drepturile rezervate.