Ing. Szabó Gavril
Sãcele
Abundenta apei în sine nu este un fenomen periculos, periculos este lipsa
de aeratie a solului produs datoritã inundãrii. Într-un
sol neaerisit procesele de oxidare se opresc si datoritã descompunerilor
anaerobe rezultã o serie de acizi, dioxid de carbon, si se produce acidificarea
acestuiea. În solulire nearisite se aglomereazã sãruri cu
continut de fier care au actiune otrãvitoare asupra rãdãcinii.
Asemenea conditii se creazã primãvara în solurile adânci,
prost structurate, în urma topirii zãpezii sau a ploilor abundente.
Un asemenea sol, asemãnãtor tundrei se încãlzeãte
greu iar plantele cu toate existenta apei în sol, suferã de secetã
deoarece solul din punct de vedere fiziologic este inert, fiind un mediu favorabil
dezvoltãrii diferitelor coloni de ciuperci si aparitiei unor boli de
rãdãcinã.
Antipodul problemei o reprezintã lipsa apei. Acest fenomen apare des
în sere datoritã neuniformitãtii udãrilor.
Plantele tolereazã un deficit de circa 10-20% din necesarul de umiditate
fãrã afectiuni majore însã unui nivel scãzut
de umiditate a solului si a mediului înconjurãtor va provoca începutul
fenomenului de vestejire, uscare care se va manifesta în prima fazã
prin pierderea frunzelor de pe nivelurile inferioare ale crengilor. La plantele
care prezintã simptome de vestejire se produc perturbãri metabolice,
locul sintezei fiind preluat de procesul de descompunere. Transpiratia intensã
a frunzelor tinere va absorbi apa din firisoare absorbante ale rãdãcini,
întrerupând astfel contactul acestora cu solul, provocând
distrugerea lor. Regenerarea acestora este posibilã dupã reinstalarea
umiditãtii dar este un proces lent ce duce la stagnarea dezvoltãrii.
Persistenta de duratã a lipsei de apã duce la distrugerea semipermiabilitãtii
membranei plasmei ce va produce distrugerea celulei.
Transpun acum aceste observatii asupra cactusilor.
Cactusii si plantele suculente sunt plante care tolereazã cu usurintã
lipsa apei pe perioade mai lungi de timp, fiind adaptate unui mediu uscat atât
din punct de vedere al solului cât si al atmosferei.
Acestã realitate nu trebuie sã însemne cã le place
si suportã numai acest mediu. Suportã temperaturi înalte,
prefarã un sol afânat, putin umed dar nu ud, contra temperaturilor
joase si umiditãtii excesive.
Plantele suculente trãiesc în regiuni cu climã caldã,
uscatã, în conditi extreme si vitrege rãdãcinile
lor putând ajunge pâna la 12-15 metri adâncime în sol,
în straturile mai bogate în apã. Cele care trãiesc
în zone cu temperaturi mai joase si eventuale zãpezi au învãtat
sã se apere împotriva acestor temperaturi scãzute care de
altfel dispar pâna pe la ora 10 dimineata. Pe coastele chiliene, peruiene
dinspre Oceanul Pacific, dimineata persistã o ceatã densã
care reduce vizibilitatea sub 3 metri iar de pe plante se scurge roua, dar care
datoritã temperaturii care la ora 10 este deja de peste 45°C, dispare.
Dacã solul folosit nu retine excesiv apa, este luminã puternicã,
temperaturi ridicate atunci poate fi si apã din belsug.
În pozele 1, 2, 3 este prezentatã Thillandsia usneoides tinutã
în trei conditii diferite de mediu.
Foto 1 prezintã planta tinutã în serã, portejatã
de ploaie, vara udatã împreunã cu cactusi de douã
ori pe sãptãmânã; din 15 septembrie pânã
la 15 martie tinutã uscat, la semiumbrã si o temperaturã
de 4°C.
Foto 2 prezintã planta tinutã atât vara cât si iarna
în geam, pulverizatã cu apã la intervale regulate si scufundatã
periodic în apã.; iarna temperatura minimã este de 15°C.
Foto 3 prezintã planta din sera grãdinii botanice din Cluj unde
este alãturi de Agave victoria-reginae. Apa din condens se scurge pe
peretii serei, temperatura este permanent peste 30°C lumina este puternicã;
surplusul de apã se scurge de pe plantã.
(fotografii executate de autor)
Cine le asigurã plantelor conditii cât mai asemãnãtoare
celor din naturã va avea neîndoielnic plante mai robuste.
Cine îsi tine plantele într-un sol mai gras, le udã mai abundent
va avea plante mai durdulii, care vor oglindi conditiile mai bune de trai.
Consider cã nu are sens sã ne chinuim plantele cu însetare
atãta timp cât avem la dispozitie un sol corespunzãtor din
punct de vedere al drenajului.
Locuim în zone diferite, uni dintre noi cãlcând zi de zi
pe un sol în care chiar poti pune direct plantele. Altii pot procura cu
usurintã pãmânt permeabil, nisip sortat de dimensiuni corespunzãtoare
în acest caz realizarea unui amestec corespunzãtor fiind un lucru
simplu. Sunt însã nu putini care dispun doar de un pãmânt
argilos, greu permeabil si sunt nevoiti sã foloseascã, în
cel mai bun caz un nisip dur, neasortat pentru a-si realiza un amestec pentru
plante. Acest nisip trebuie cernut printr-o sitã de 5x5 mm, ce a trecut
trecându-l din nou printr-o sitã de 1x1 mm, sub jet de apã.
Ce rãmâne în sitã va fi folosit în amestecul
de pãmânt.
În perioada de iarnã multi dintre colectionari de cactusi nu-si
udã plantele timp de 3-6 luni. Celulele plantelor pierd în acest
interval multã apã, apãrând un început de vestejire
la plante (foto 4).
 |
Planta deshidratata
Foto: 4
|
Balotul de pãmânt uscat se va acoperi cu un strat fin de praf.
Dacã vasul contine prea mult pãmânt, la primele udãri
apa va "fugi" de pe suprafata solului, umectând doar 1 - 2 mm
de la suprafatã creindu-ne impresia cã planta a fost udatã
în profunzime, dar în realitate acesta rãmânâd
în sol uscat încã, poate, o lunã, douã si va
intra anevoios în vegetatie. Pânã sã ne dãm
seama de acest fapt, planta noastrã chiar dacã intrã deja
în vegetatie, trece de perioada de înflorire si nu va înflorii
în acel an.
Pentru a evita ecest fenomen ghiveciul nu se va umple pânã la marginea
acestuia, lãsând 1 cm liber sub buza ghiveciului.
La primele udãri trebuie urmãrit ca acest spatiu sã fie
umplut cu apã care se va infiltra încet spre baza ghiveciului revigurând
mai întâi firisoarele absorbante ale rãdãcinii iar
apoi planta însãsi (foto 5).
Pentru acestã revigurare este nevoie de o temperaturã de minimum
15°C în cursul zilei.
Dacã în asemenea conditi planta nu va înflori, desi a mai
înflorit, însemnã cã sunt alte probleme, planta necesitând
o verificare amãnuntitã.
 |
| Aztekium riterii, inflorit |
(foto: autor)
Bibliografie:
Dr. Szalai István NÖVÉNYÉLETTAN Tankönyvkiadó,
Budapest 1974
