Ei bine, dupa marea dezamagire avuta atunci cand am descoperit ca intreaga colonie
de Aeonium de la Islington Bay fusese pur si simplu decimata de Departamentul
Conservarii, a trebuit sa ne gandim ce anume am putea face in continuare pe
insula. Principalul scop al excursiei in Rangitoto facuta in Ianuarie 2009 era
sa fotografiez cat mai mult si sa incerc sa identific si sa cataloghez cumva
toate formele existente in mica colonie aflata doar putin la sud de pontonul
de acostare de la Islington Bay aflat in nord-estul insulei, dar devenise foarte
clar ca toate sperantele noastre fusesera spulberate.
Din fericire Rangitoto nu este un loc unde sa te poti plictisi prea usor sau
in care sa astepti cu nerabdare urmatorul ferry (exceptie facand cazul ca ai
ramas fara apa) astfel ca Vlad, fiul meu cel tanar (si obisnuitul meu companion
in timpul excursiilor din Rangitoto) si cu mine am hotarat sa ne deplasam rapid
in partea sudica a insulei pentru a observa mai indeaproape cateva locuri presupus
interesante pe care nu le vizitasem mai inainte cum ar fi Kidney Fern Glen,
Kowhai Grove si McKenzie Bay, iar daca timpul ne va fi permis sa dam o fuga
si pana la Wilson's Park - ramasitele unei gradini botanice incepute si abandonate
in anii primului razboi mondial, despre care se spune ca ar fi gazduit si cateva
specii de cactusi si alte plante suculente. Ne gandeam ca am putea avea timp
suficient. Am mai luat inca o decizie care s-a dovedit a fi fost foarte inspirata
pana la urma - nu ne-am intors la Rangitoto Wharf (pontonul de acostare sudic)
pe drumul pe care venisem aici - Islington Bay Road - mai rapid intr-adevar
dar si mult mai putin atractiv pentru oameni obisnuiti sa scotoceasca toate
coclaurile cum suntem noi, ci ne-am hotarat sa urmam ingusta poteca costala.
A fost in fapt cea mai buna decizie pe care am putut sa o luam, chiar daca am
ratat pana la urma toate telurile propuse pentru acea zi si putin a lipsit sa
nu pierdem si ultimul ferry spre Auckland.
Zece minute mai tarziu am ajuns in locul numit Yankee Wharf. Imediat la sud
de acest loc devine imposibil sa nu observi marea concentratie de plante naturalizate,
atat suculente cat si non-suculente; nu sunt prezente un numar mare de specii,
dar dintr-o data se poate remarca abundenta de plante, literalmente de ordinul
multor mii - de la plantule minuscule pana la indivizi foarte bine dezvoltati
- in locuri in care desisul tanar de pohutukawa (Metrosideros excelsa) nu ajunge
pana la linia apei si lasa expuse vaste campuri de lava. Acest loc ne-a tinut
ocupati pentru aproape tot restul timpului petrecut pe insula in acea zi.
|
Yankee Wharf |
Daca alegi traseul costal spre sud nu poti trece cu vederea acest paradis al
suculentelor nici daca vrei. Un prim indiciu ca ai ajuns aproape este un magnific
Nerium oleander pe partea dreapta a potecii; nu este chiar o planta suculenta,
dar este fara indoiala o splendoare atunci cand este in floare, asa cum l-am
vazut noi.
|
Nerium oleander |
Din acest loc mai sunt doar doua sau trei minute de mers pe poteca
care serpuieste urmand linia tarmului si ajungi. Ce am remarcat aici - de la
prima vedere - este neobisnuita concentratie de Agapanthus praecox ssp. orientalis
atat in forma cu floare albastra cat si in cea cu floare alba, care infesteaza
pur si simplu zona si care iti atrage atentia de la distanta. Aceasta planta
deosebit de invaziva pare sa se raspandeasca nestingherita in ultimul timp aici
de Departamentul Conservarii (probabil foarte ocupat si ingrijorat de coloniile
de Agave americana si Aeonium putin mai la nord) si isi raspandeste din abundenta
semintele in toate colturile generand o cohorta de plantule dupa cum se poate
vedea in cateva din fotografii.
|
Agapanthus praecox |
Nu exista un sol propriuzis, ci doar campuri de lava bazaltica cu vagi acumulari
de cenusa vulcanica, nisip si ocazional pietris, mai ales aproape de apa; lichenii
sunt raspanditi peste tot (furnizand plantelor vasculare compusii de azot vitali
pentru acestea) si de asemenea resturi organice semi-descompuse sunt presarate
printre plante sau se acumuleaza in locuri mai adapostite. In cateva locuri
- uneori si la 5 - 10 metri distanta de tarm, blocurile de lava sunt acoperite
de un strat subtire de nisip, pietris si scoici, formand din loc in loc acumulari.
Plantele speculeaza de regula toate aceste unghere care se pot retine fie si
numai temporar putina umiditate. In apropiere au existat candva cariere de piatra
ceea ce a generat un exces de particule mai fine raspandite pe o suprafata relativ
mare si care in mod paradoxal a contribuit semnificativ la crearea acestei concentrari
de plante naturalizate prin faptul ca au fost favorizate modele de vegetatie
distincte de cele din restul insulei. Desi locul pare foarte expus la prima
vedere, in fapt este destul de adapostit chiar daca este lipit de linia tarmului
- apele superficiale si calme ale canalului ingust dintre Motutapu si Rangitoto
au o dinamica foarte redusa si in mod cert nu creeaza o expunere marina in adevaratul
sens al cuvantului.
Singura planta suculenta nativa pe care am putut-o observa aici este chenopodul
halofit Sarcocornia quinqueflora ssp. quinqueflora. Nu formeaza populatii masive
asa cum pot fi intalnite in alte parti din Rangitoto, oricum este comuna si
aici iar mici smocuri sunt presarate din loc in loc, in mod special la limita
fluxului sau in zonele in care valurile pot trimite stropi. O caracteristica
a acestei plante este faptul ca poate genera forme vegetative foarte diferite,
in functie de cantitatea si frecventa cu care este stropita de apa sarata a
oceanului.
|
Sarcocornia quinqueflora ssp. quinqueflora |
In zonele in care fluxul umezeste regulat substratul (sau in care
planta poate sta pentru scurt timp pe un substrat chiar partial inundat) plantele
cresc mai mari, mai puternice, sunt de regula mai verzi si formeaza tulpini
erecte si drepte, ceva mai lungi; pe stancile aflate la cativa metri inaltime
unde sunt stropite cu apa sarata sub forma de stropi fini mai mult ocazional,
Sarcocornia quinqueflora ssp. quinqueflora ramane mult mai mica iar tulpinile
capata o aparenta oarecum contorsionata. Pentru un ochi neexperimentat pot apare
ca fiind doua plante total diferite.
|
Sarcocornia quinqueflora ssp. quinqueflora |
Restul plantelor suculente care cresc aici sunt o colectie de… foste glorii
din gradinile caselor de vacanta care s-au contruit pana pe la mijlocul anilor
1930 in mod special in partile sudice si nord-estice ale insulei. In aceasta
perioada acestea au fost introduse in cultivatie pe insula si in timp au evadat
in natura, mai ales dupa ce constructia locuintelor de orice fel a fost inghetata
si, una cate una, casele de vacanta au fost parasite sau demolate, iar gradinile
abandonate. Este foarte interesant de remarcat migratia unora din plantele suculente
din fostele gradini, ocupand noi suprafete in zonele in care concurenta vegetatiei
dominante in insula (Metrosideros excelsa si alte plante lemnoase similare)
nu a fost din diverse motive atat de puternica. In unele cazuri plantele suculente
au migrat in timp si peste 500 de metri de la cea mai apropiata gradina, cum
este cazul in Yankee Wharf. Dupa cum am mai amintit, carierele de piatra si
particulele mai fine imprastiate peste campurile de lava au fost in acest caz
un factor favorizant.
Sedum album nu este la fel de comun aici, asa cum este in apropierea gradinilor
abandonate de langa pontonul de acostare de la Islington Bay, dar se pot intalni
din cand in cand mici grupuri de plante cu frunze de culoarea bronzului, ca
urmare a insolatiei intense.
|
Sedum album |
Sunt usor de observat cand sunt in floare, dar
mult mai greu de observat altminteri; eu unul nu le pot observa decat din apropiere,
am constatat ca nici binoclul nu ma ajuta prea mult in acest caz. Prefera locuri
usor elevate unde s-au creat acumulari superficiale de nisip sau pietris, dar
nu cresc niciodatata in proximitatea apei.
In schimb hibrizi Aeonium sunt presarati in tot locul. Am observat cel putin
trei forme distincte avand caracteristici clare de Aeonium haworthii si / sau
Aeonium undulatum, sunt in general plante de mici dimensiuni si surprinzator
de multe plantule, unele dintre ele fiind aproape lipsite de tulpina si avand
mini-rozete de pana la 2 cm diametru. Nu cred sa existe plante florifere (noi
cel putin nu am vazut aici plante care sa pastreze resturi ale inflorescentei)
si cred ca intr-un trecut nu tocmai indepartat Departamentul Conservarii a curatat
si aici locul. Numarul foarte mare de plante tinere si foarte tinere ma face
insa sa cred ca in zona au existat candva plante florifere care au imprastiat
seminte.
|
Aeonium hibrid |
Este destul de improbabil ca strict prin mijloace vegetative sa se
fi putut dispersa atatea plante tinere (de ordinul multor sute!), ca sa nu vorbim
de o anumita diversitate a formelor. Aceasta diversitate pare insa mai redusa
decat la Islington Bay (evident, inainte de a fi fost distrusa colonia) ceea
ce ma face sa regret inca odata faptul ca am revenit acolo mult prea tarziu.
|
Aeonium hibrid |
Nu am putut regasi de asemenea nici formele foarte interesante intalnite la
Islington Bay cu un an mai inainte, forme ce par a fi foarte apropiate de speciile
pure Aeonium haworthii si Aeonium undulatum, dupa cum nu am intalnit nici Aeonium
ciliatum, prezent de asemenea la Islington Bay.
Yankee Wharf este in mod cert un "loc de joaca" pentru plantele invazive
si cel mai bun exemplu este poate Crassula tetragona ssp. robusta. Nu ne-am
putut crede ochilor cand am vazut pentru prima data covorul de plantule si plante
tinere care acoprerea unele locuri, avansand pana la marginea apei.
|
Crassula tetragona ssp. robusta |
Cuvantul
desis ar fi o descriere foarte adecvata daca facem abstractie de inaltimea redusa
a plantelor. Mai multe plante florifere (purtand resturile inflorescentelor)
erau prezente in zona astfel incat este de crezut ca semintele raspandite mentin
numarul atat de ridicat. Pe de alta parte aceste plante nu cresteau pe un substrat
de tip "horticol" - este acest substrat din Rangitoto, virtual lipsit
de humus, format din blocuri de lava, care potenteaza cresterea acestei plante.
|
Crassula tetragona ssp. robusta |
Se poate observa din cultivatie - in sol organic creste mai degraba pipernicita,
cocotata pe un morman de balast sau in crapaturile unui zid de piatra Crassula
tetragona poate produce exemplare senzationale.
|
Crassula tetragona ssp. robusta |
Crassula multicava este de asemenea foarte comuna. Din nou, avem de a face
cu o planta extrem de invaziva. Desi se considera ca plantele din Noua Zeelanda
nu produc seminte (posibil datorita inmultirii clonale in anii de inceput ai
cultivarii), Crassula multicava are la dispozitie o metoda de inmultire si mai
eficienta. Plantele de mari dimensiuni infloresc abundent iar in momentul in
care florile incep sa se ofileasca mici plantule incep sa se formeaze in axilele
inflorescentei.
|
Crassula multicava |
Curand, acestea se desprind si pot fi raspandite de vant pentru
a se inradacina cu foarte mare usurinta acolo unde cad pe pamant, in pungi cu
substrat care poate retine putina umezeala, sarind astfel peste etapa germinatiei,
dealtfel foarte dificila imi imaginez pentru semintele fine mai ales in conditiile
vitrege din Rangitoto.
Crassula coccinea a fost candva o favorita a gradinilor datorita florilor tubulare
foarte mari pentru o Crassula, de culoare rosu aprins, care infloresc in plina
vara si tin timp de mai bine de trei saptamani. Ce este foarte interesant la
florile acestei plante si putin cunoscut - culoarea extraordinar de intensa
si stralucitoare a florilor nu se datoreaza unui pigment ci este data in principal
de conformatia celulelor care formeaza epiderma, celule care au forma unui dom
si care actioneaza ca o combinatie dintre o lentila convexa si un reflector
concav.
|
Crassula coccinea |
Am vazut relativ putine plante (nu aveam cum sa le ratez, inflorescenta
se vede de la mare distanta si fara binoclu) raspandite din loc in loc si chiar
si cateva plantule, destul de putine insa in comparatie cu plantele florifere.
In cultivatie agreaza chiar si soluri relativ organice, dar aici crestea direct
pe blocurile de lava, speculand doar putinele acumulari de materie organica
(mai degraba resturi vegetale) din crapaturi si adancituri.
|
Crassula coccinea |
|
Grup suculente |
Carpobrotus edulis nu acopera suprafete mari; am senzatia ca plantele de aici
vegeteaza mai degraba in regim de supravietuire. Foarte multe resturi moarte,
din cand in cand si cate o tulpina crescand activ, dar in nici un loc nu am
vazut covorul dens de tulpini intins pe suprafete mari care este aspectul caracteristic
al acestei plante. Drept este ca blocurile de lava nu sunt habitatul preferat
ci mai degraba unul acceptat, in lipsa de altceva. In mod normal Carpobrotus
edulis creste pe dunele de nisip din spatele plajelor, dar aici nu au avut de
ales si au trebuit sa se multumeasca cu bazaltul dogoritor. In orice caz, planta
pare a gasi din loc in loc acumulari de resturi organice mai mult sau mai putin
descompuse care sa le asigure supravietuirea.
|
Carpobtrotus edulis |
Principalul pericol este cred
faptul ca blocurile negre de lava bazaltica se incing teribil in timpul verii
(sau oricand insolatia este puternica) si este mai degraba caldura intensa pe
care nu o pot suporta plantele; acolo unde exista o oarecare acumulare de resturi
vegetale (inclusiv tulpini mai batrane care au murit si s-au uscat) care acopera
cat de cat blocurile de lava, plantele par a avea sanse mai bune de supravietuire.
Din acelasi motiv cred ca aici Carpobrotus edulis nu formeaza populatii masive
foarte compacte si incearca mai degraba sa se amestece printre celelalte plante,
formand tipare de vegetatie foarte compozite dupa cum se poate vedea si din
fotografii
Nici Sedum praealtum ssp. praealtum nu formeaza grupuri largi, mai degraba
plante izolate sunt raspandite ici si colo preferand locurile mai umbroase si
mai adapostite. Un lucru pe care l-am remarcat - aceasta planta nu creste de
obicei in locuri deschise, ci aproape numai printre plante mai puternice, de
regula adapostita la marginea desisurilor de Metrosideros sau uneori aproape
ascunsa printre smocurile de Agapanthus - ambele foarte abundente in zona.
|
Sedum praealtum ssp. praealtum |
Am
mai intalnit in cateva ocazii aceasta planta in Rangitoto, dar niciodata inflorita.
Nu am de fapt nici o idee cum arata floarea acestei plante in aparenta foarte
timida cand este vorba sa floreasca (nu a inflorit nici planta pe care o am
in rock garden).
Aloe maculata (Aloe saponaria) este in schimb foarte comuna aici si ne-a oferit
imaginea catorva specimene splendide. Ca regula generala - nu vei intalni aici
plantele cu frunze lungi, de culoare uneori verde smarald, pe care le poti vedea
de regula in cultivatie, in gradini cu sol adanc si fertil, udat cu regularitate,
ci mai degraba indivizi ascetici, cu frunze mult mai scurte dar mai late bazal,
colorate mai ales brun-roscat, formand o rozeta mult mai compacta ca urmare
a exounerii, a luminii deosebit de intense si a deficitului de apa cvasi-constant.
In orice caz, am putut vedea cateva plante glorioase! Putin surprinzator, plantele
tinere sunt foarte numeroase in cateva colturi.
|
Aloe maculata |
Aloe maculata se poate propaga
aici si prin seminte, dar cred ca este un proces deosebit de chinuitor si de
durata (mai ales in aceste conditii dificile, a fost lent si neproductiv pentru
mine in conditii de cultura), sau prin rizomi care se raspandesc prin sol pentru
a se ridica la suprafata la o oarecare distanta de planta mama. In orice caz
aici nu planta nu are la dispozitie un sol propriuzis in care rizomii sa fie
aparati de soarele torid, ceea ce ingreuneaza teribil si aceasta modalitate
usoara de propagare. Se poate observa de asemenea faptul ca intre plantele de
mari dimensiuni exista un oarecare spatiu liber, nu am putut observa coloniile
inghesuite care se intalnesc de regula in cazul plantelor cultivate. Mai mult,
unele plante cresc in fisuri sau crapaturi ale blocurilor de lava, uneori in
pozitii elevate, ceea ce sugereaza mai degraba propagarea prin seminte decat
prin rizomi.
|
Aloe maculata |
Este drept, nu am intalnit plante inflorite sau care sa poarte
inca resturile inflorescentei, nici aici si nici in alte parti in Rangitoto,
dar presupun ca si acest paradis al suculentelor din Yankee Wharf este controlat
din cand in cand de Departamentul Conservarii
In sfarsit - Aloe arborescens. Nu mi-am putut crede ochilor cand am observat-o
pentru prima data prin binoclu. A fost o imensa surpriza si - indraznesc sa
spun - o mare noutate. Aloe arborescens nu apare mentionata in literatura botanica
neozeelandeza decat in Canterbury naturalized vascular plant checklist, versiunea
Iunie 2007, ca o aparitie ocazionala in Banks Peninsula (Christchurch) fiind
inregistrata de Wilson in 1999 iar prezenta acesteia in Rangitoto nu a fost
semnalata niciodata din cate stiu eu, nici in literatura botanica si nici in
surse neoficiale. Singura sursa pe care nu am putut sa o consult este suplimentul
la listele de plante naturalizate publicat in 2008 in The New Zealand Journal
of Botany care este accesibil numai abonatilor. Acest fapt imi intareste convingerea
ca nu cunoastem decat intr-o mica masura realitatea din teren (si nu ma refer
aici numai la plantele suculente naturalizate in Rangitoto) Nu erau decat cativa
indivizi la limita de suportabilitate a stress-ului, afisand din nou forme de
vegetatie mai degraba foarte simplificate (o persoana neavizata nu ar fi inteles
de ce a fost numita arborescens), mult diferite de configuratia arborescenta
cunoscuta din cultivatie (care a justificat si numele).
|
Aloe arborescens |
Trebuie sa recunosc
un lucru - nu am nici cea mai mica idee cum au putut ajunge aici aceste plante
(la o distanta apreciabila de fostele gradini) si nici cum s-au putut propaga,
intrucat este departe de a fi o planta invaziva chiar daca poate fi foarte persistenta
local.
Yankee Wharf este fara indoiala un loc iesit din comun din Rangitoto si arata
uneori ca un loc de batalie intre diverse plante care concureaza direct, in
incercarea de a domina parti ale acestui habitat. Presupun ca si acest colt
este controlat periodic de Departamentul Conservarii care banuiesc ca indeparteaza
in mod special plantele adulte (faimosul control la densitate zero) ceea ce
ofera in fapt sanse bune de supravietuire si regenerare celor mai multe specii
de plante suculente care pot fi gasite aici. Habitaturile vechi, asezate, au
un aspect foarte diferit - plantele isi impart habitatul in functie de abilitatea
fiecareia de a coloniza si supravietui in anumite circumstante date, se creeaza
o grupare naturala iar plantele care apartin aceluiasi etaj de vegetatie nu
se amesteca intre ele pana se ajunge la o structura omogena. In mod natural
in anumite locuri una din specii preia controlul si devine forma de vegetatie
dominanta, dar nu si aici! Desigur, unele din speciile enumerate mai sus sunt
mai abundente, altele mai putin si cresc oarecum mai izolate; dar este cu totul
uimitor cum pe o suprafata de numai 2 - 3 metri patrati poti vedea cate 4 -
5 - 6 specii diferite cum cresc impreuna si formeaza un incredibil mozaic vegetal
- asa ceva nu vezi in mod obisnuit intr-un habitat salbatic!
A meritat cu prisosinta sa vizitam acest paradis al suculentelor, aflat la
sud de Yankee Wharf. Dupa ce am parasit acest loc mirific, marsul fortat prin
desisul de pohutukawa ni s-a parut mai tern ca niciodata, mai ales ca putin
a lipsit si pierdeam si ultimul ferry. A fost si o vizita foarte instructiva
pentru ca iata - am vazut pe viu cum cresc in salbaticie plantele suculente
din gradinile de moda veche, fara gradinari dedicati si fara compost, fertilizanti
sau apa la discretie. Trebuie numai sa fii rapid, pentru ca niciodata nu stii
cand va lovi Departamentul Conservarii si ce va mai ramane in urma lor…
Nota: Acest text (scris in original in limba engleza in August 2009) a fost
initial, intr-o forma ceva mai extinsa si mai amplu ilustrata, un capitol din
Succulent plants from downunder - Adventive Plants (Part 7) transformat cateva
zile mai tarziu si intr-un text de sine statator, usor prescurtat, pentru New
Zealand Cactus and Succulent Journal (unde a fost publicat in Vol. 62, No. 4,
Noiembrie 2009). Am incercat initial in traducerea romana sa urmez cat mai indeaproape
versiunea mai scurta publicata in revista, dar, asa cum mi se intampla mai mereu
cand traduc texte la o oarecare distanta in timp de momentul scrierii lor (traducerea
am facut-o la sfarsitul lunii Decembrie 2009), mi-am luat si cateva libertati,
astfel incat practic acest text in limba romana este o a 3-a versiune.
Eduart Zimer,
August 2009
eduartzimer@yahoo.co.nz
http://eduart.page.tl/Home.htm